Bucureşti....micul Paris

Naţionala României a piedut, scor 2-0 partida contra Franţei contând pentru preliminarii campionatului european din 2012. Rezultatul nu este însă în acest caz unul elocvent, nicidecum. Putea să fie 3-0, 4-0 la fel de bine cum putea fi 0-1 sau 1-1, însă noi ne-am obişnuit să ţipăm şi să ne strigăm disperarea. Pe Stade de France, România a arătat pentru câteva minute că se poate, că putem să fim mai buni decât o arată clasamentul grupei la după trei partide disputate, dar ne-a arătat cât de mult avem nevoie de un atacant valoros. Din cei 4 atacanţi din lotul României doi sunt automat dependenţi de Mutu iar în lipsa acestuia, nu reuşesc să marcheze. Mă refer la Ciprian Marica şi Daniel Niculae care au trăit mereu la naţională în umbra lui Mutu. Ei nu sunt jucători decisivi, sau marcatori înăscuţi, sunt atacanţi de careu care depind de pasa decisivă. Pasă decisivă care la noi nu prea există, ori jucători ca Florescu sau Cociş nu vor putea furniza niciodată acele mingi de care cei doi internaţionali au neapărată nevoie să marcheze. Zicu ar putea însă până şi el a demonstrat la Timişoara că îi place mai mult să marcheze decât să furnizeze baloane pentru coechipieri. Astfel că se cuvine să întrebăm, când revine Mutu la naţională?
Pe ansamblu România nu a jucat rău împotriva "cocoşilor galici", ne-am apărat destul de organizat însă de la mijloc în sus construcţia a fost ca şi inexistentă. Să fim realişti nimeni nu se aştepta să dominăm Franţa la ea acasă dar parcă ne-am fi dorim mai mult.....decât o nouă înfrângere. Ne-am obişnuit însă să terminăm meciurile oficiale cu capul plecat şi ne este dor de acele urale şi hori de la mijlocul terenului ce începeau odată cu fluierul de final al meciului, ne-am obişnuit din păcate să privim naţionala cu mai multă nostalgie decât speranţă şi acum riscăm să ne pierdem ultimul strop de optimist. Am pierdut un meci însă cu fiecare eşec înregistrat ne pierdem naţionala şi dreptul de a visa. Hai România

Viciere de rezultat?Nu....mentalitate românească

Steaua nu a pierdut victoria datoriă deciziilor luate de polonezul de la centrul terenului.Nu. Steaua a scăpat printre degete trei puncte preţioase pentru că nu a reuşit să îşi depăşească condiţia de echipă românească. Şi în cupele europene se vede cel mai bine, amprenta pe care o lasă Liga lui Mitică. Nu avem un fotbal puternic, de calitate, ne-am dorii acest lucru, şi ne minţim în fiecare zi când lăudăm prestaţiile favoriţilor în întrecerea internă. Adevărul este undeva departe de noi şi trebuie să îl privim ca atare. De ce Steaua, Rapid, CFR Cluj, Poli Timişoara, Vaslui sau alte echipe care se bat la titlu nu evoluează precum o echipă de la mijlocul clasamentului din Anglia, Italia sau Spania?Datorită diferenţelor care apar la bugete?N-aş crede. Banii sunt doar un catalizator în fotbal, reuşita ţi-o dă seriozitatea, munca, talentul şi profesionalismul. Noi nu avem un fotbal profesionist, sunt amatori din multe puncte de vedere. Pentru că românul e obişnuit să pornească mereu cu şansa a doua, mereu cu capul plecat în preajma celor mari. Aici trebuie să umblăm prima dată. La atitudine, la mentalitate. Steaua a fost egalată în minutul 87 dar nu de arbitru, nu ci de o echipă căreia i s-a oferit timp de o repriză şansa de a o face. Nappoli a profitat de frica de victorie a Stelei şi a plecat cu un punct. Toate impreciziile de care au dat dovadă steliştii în repriza a două, tot haosul cu jucători aruncaţi kamikaze în faţa şuturilor italienilor, ne nedifeşte pe noi, ca şi români. Până şi bările lui Nicoliţă şi Tănase scot la iveală ghinionul cu care poate pe undeva am fost "înzestraţi". Chiar şi cu un om în minus Steaua trebuia să câştige. Felicitări pentru primele 40 de minute, au fost întradevăr excepţionale