Tot ce contează

Fotbalul este simplu, dar este greu să joci simplu. (Johan Cruijff)O afirmaţie adevărată venită de la fotbalist adevărat. Aseară am urmărit un meci de fotbal extraordinar între naţionala Mexicului şi cea a Franţei. Extraordinar, din două puncte de vedere. În primul rând trebuie menţionată calitatea jocului dar şi pregătirea tehnico-tactică de care a dat dovadă selecţionata Mexicului. Au început ezitant dar au revenit în joc cu încredere, entuziasm şi determinare. Francezii n-au respirat, n-au existat într-un meci crucial pentru ei. Echipa condusă de Javier Aguirre a câştigat dintr-un gol din offside dar prestaţia ei în partida cu francezii nu poate fi trecută cu vederea. În fotbal contează eroii şi amprenta pe care aceştia o lasă asupra deznodământului final. Franţa nu a fost lipsită de eroi ci de atitudine. Eroii Franţei ies la iveală în partide precum ce-a cu Irlanda din barajul pentru CM, eroi precum Thierry Henry care printr-un gol marcat cu mâna a calificat naţionala "cocoşului galic" la un turneu final. Istori nu va reţine în anii ce vor urma henţul grosonal al "catalanului", ci calificarea în dauna Irlandei, a naţionalei Franţei la CM. Revenind la Mexic, aceşti jucători au scris istorie, şi o pot face în continuare în timp ce jucătorilor lui Raymond Domenech nu le rămâne decât o ultimă şansă de a spăla o nouă deziluzie la un turneu final după CE când Franţa a terminat pe ultimul loc într-o grupă din care a făcut şi România, parte.

Armenopolis, oraşul din spatele oraşului

Armenopolis, oraşul din spatele oraşului
Construit în întregime de armeni în perioada modernă, Armenopolis, oraşul Gherla de azi, adăposteşte în prezent puţin peste 200 de locuitori de origine armeană.
Prezenţa armenilor în municipiul Gherla este şi astăzi foarte vizibilă în viaţa de zi cu zi a locuitorilor acestui oraş. În centrul oraşului se află Catedrala Armeano-Catolică având ca hram principal Sfânta Treime şi ca hram secundar pe Sfântul Grigore Iluminatorul. Conform preşedintelui Uniunii Armenilor din Transilvania, Ioan Esztegar acest lăcaş de cult simbolizează centrul vechi şi mistic al oraşului. Alte clădiri care aparţin cultului armeano-catolic şi amintesc de vremurile în care armenii dominau peisajul oraşului sunt: casa parohială situată vis-a-vis de catedrală, care arată exact ca acum 250 de ani şi unde sunt ţinute picturi cu foşti preoţi dar şi cu fondatorii diferitelor fundaţii, Muzeul Municipal, Biserica Solomon, a cărei construcţie a început în anul 1728, precum şi biserica orfelinatului armean care în prezent este folosită de Biserica Ortodoxă. Comunitatea armenească a acordat o importanţă majoră educaţiei şi carităţii, drept urmare s-au construit o şcoală care astăzi este Clubul Tineretului, două orfelinate care în prezent sunt Liceul ”Ana Ipătescu” şi un spital, precum şi o casă de bătrâni care adăpostea familiile armeneşti ce nu se puteau întreţine. O altă structură armenească supravieţuitoare celor două războaie mondiale este cimitirul armenesc situat în apropierea peniteciarului, unde există şi o capelă.
”În anul 1200 armenii şi-au părăsit pământurile natale şi s-au îndreptat către Apus unde au poposit pentru câteva sute de ani. Aceştia au intrat în Transilvania undeva pe la 1672 şi majoritatea s-au stabilit în Bistriţa, Gheorgheni şi alte oraşe mai mari. Pentru că relaţia lor cu saşii din Bistriţa nu era una foarte bună, Oxendius Verzerescul episcopul armenilor acestor colonii a decis întemeierea unui nou oraş, un oraş armenesc”, a spus preşedintele Uniunii Armenilor din Transilvania, Ioan Esztegar. Fondatorul oraşului, Oxendius Verzerescul a cumpărat de la Viena terenul pe care este situat în prezent municipiul Gherla, iar pe locul acesta a construit un oraş pe care l-a numit Armenopolis. ”Arhitectul oraşului a fost Alexa din Italia, iar străzile paralele au fost botezate nu cu numele diverşilor politicieni de atunci, ci cu numere, fiind primul oraş din lume a cărui străzi sunt botezate cu numere. Când s-au aşezat aici, primul lucru pe care l-au făcut a fost să construiască o biserică de lemn, pe locul catedralei de acum. În 1748 datorită creşterii populaţiei dărâmă această biserică şi construiesc catedrala care a supravieţuit până în zilele noastre”, ne-a mai spus Ioan Esztegar.
În prezent, în Gherla locuiesc 240 de cetăţeni de origine armeană, dintre care 120 sunt membri ai acestui cult. Ioan Esztegar este de părere că motivele pentru care numărul armenilor este atât de redus în prezent din cauza celor două războaie mondiale, când foarte mulţi au plecat de frica trupelor sovietice ce urmau să vină şi în România. După 1950 în Gherla existau peste 700 de armeni, însă din cauza lipsei creşterii economice a oraşului mulţi dintre aceştia au ales să se îndrepte către oraşele mai mari unde dezvoltarea economică avea alte limite.
Demarată în anul 1748 construcţia Catedralei Armeano-Catolice a fost finalizată în 1800. În întreaga istorie a catedralei au existat mai multe evenimente nedorite precum incendiul din 1961 când doi băieţi care căutau porumbei în turn au aprins din greşeală biserica. Acoperişul a ars în întregime iar în incendiu a fost distrus şi clopotul. Din lipsă de fonduri catedrala a stat un an şi jumătate fără acoperiş. Datorită unui ajutor financiar venit de la stat precum şi banilor proveniţi din alte donaţii s-a reuşit refacerea acoperişului. ”După ce am reuşit refacerea acoperişului, nu am mai fost în stare să montăm un alt clopot, astfel că acum se difuzează sunetul clopotului prin intermediul unui sistem audio legat la boxe. Sunetul clopotului provine de la o biserică armenească din Kholn. În prezent, biserica este în stare bună dar plafoanele s-au distrus, a intrat apă în timpul în care catedrala nu era acoperită, iar acum începe să cadă vopseaua de pe pereţi”, a mai zis preşedintele Uniunii Armenilor din Transilvania. Altarul principal a fost construit din bani comuni iar altarele secundare din fonduri de la diferite bresle, grupări ale comunităţii armene. Pentru reabilitarea catedralei urmează să se facă un proiect de fezabilitate pe module, singura problemă fiind finanţarea.
În fiecare duminică şi de sărbătorile mari, în Catedrala Armeano-Catolică se ţin slujbe, iar în zilele normale slujbele sunt ţinute la Biserica Solomon. În ciuda numărul mic de cetăţeni armeni din Gherla, slujbele ţinute la catedrală atrag pe lângă cei 60-70 de armeni care vin mereu, zeci de oameni de alte confesiuni sau turişti curioşi de cultura armeano-catolică.
Catedrala din Gherla reprezintă un obiectiv turistic extrem de ridicat si datorită Icoanei realizată de celebrul pictor Rubens. În 1806, Împăratul Francisc I al Austriei a făcut cadou oraşului o icoană pictată de pictorul Rubens ca dovadă a aprecierii lui faţă de comunitate. Odată cu retragerea administraţiei maghiare din Ardeal, toate bunurile de preţ ale armenilor printre care şi tabloul au fost confiscate şi duse în Ungaria. În1953 s-au recuperat o parte dintre obiectele confiscate, printre care tablouri, haine bisericeşti, manuscrise şi diverse obiecte de cult însă acestea au fost trecute în proprietatea statului comunist. O mare parte dintre aceste obiecte sunt expuse în muzeul din Gherla. În cele din urmă, faimosul tablou a lui Rubens a fost readus în Catedrală dar este doar închiriat şi se află doar în păstrarea comunităţii, care nu şi-a redobândit dreptul la proprietate.

Sursa:http://www.infosomes.ro/reportaj-somes-tv-armenopolis

Sursă poză http://gherlainfo.ro/

Castelul cu scoici din Coplean

Construit între anii 1725-1771, în stil baroc de către guvernatorul Transilvaniei din perioada 1735-1755, Ioan Haller, castelul de la Coplean cunoscut şi sub numele de ”Castelul Haller” sau ”Castelul cu Scoici”, se află în prezent într-o stare avansată de degradare. Deşi figurează pe lista monumentelor istorice întocmită de Ministerul Culturii şi Cultelor, castelul se află într-o stare deplorabilă semn că interesul autorităţilor pentru valorile naţionale este ca şi inexistent.

În spatele zidurilor stă ca mărturie a vremurilor demult apuse clădirea principală a castelului, una din singurele structuri care au rezistat de-a lungul timpului. Ridicată pe locul unui vechi conac, clădirea principală a castelului, formată din subsol, parter, etaj şi balcon, este situată în centrul domeniului.

La intrare este construit şi un bastion de apărare. Ajunşi în faţa acestui monument istoric, ne-am ”izbit” de imaginea unei lumi demult uitată. Lăsând la o parte starea jalnică în care am găsit castelul ne-am îndreptat privirile către elementele arhitecturale de pe coloanele din faţa clădirii principale.
În dreptul intrării există o terasă sprijinită pe coloane la capetele cărora sunt sculptate în piatră diverse modele în stilul baroc transilvănean.

La etajul clădirii se pot vedea şi astăzi ferestrele arcuite în partea superioară, decorate cu scoici în formă de evantai, motiv pentru care castelul Haller este cunoscut şi sub numele de ”Castelul cu scoici”.
În 1920 castelul a trecut printr-un incendiu, în urma căruia acoperişul baroc a fost distrus în întregime.

Castelul a aparţinut familiei Haller de Hallerkö, până în 1948 când a fost confiscat de către comunişti. În anii ’60 castelul devine sediu al CAP-ului local şi la scurt timp, după 1989 a fost părăsit. Castelul a fost restaurat în anii ’70 ai secolului trecut. Acesta a fost prădat de locuitorii din zonă imediat după revoluţie. Tot atunci s-a prăbuşit şi acoperişul. Din cauza ignoranţei şi a nepăsării autorităţiilor din ultimii 20 de ani starea de degradare a castelului s-a accentuat, transformând astfel un monument al eleganţei ardelene într-un moloz de piatră pe suprafaţa căruia stă scrisă o pagină din cărţile de istorie.

”Ca să poată face CAP-ul partidul a declarat castelul abandonat şi au venit şi au făcut colectivul iniţial cu opt membrii de partid. Au forţat practic oamenii pentru a se înscrie în colectiv, i-au ameninţat că le confiscă pământul. Aici a fost un castel extraordinar de frumos a fost îngrădit cu ziduri de jur împrejur. Poarta de fier au stricat-o, au fost patru turnuri de apărare şi în spate au fost grajdurile, în faţă era o vie mare astfel că beciurile erau mereu pline cu vin. Şi după ce s-a făcut colectivul comuniştii au ţinut baluri aici, petreceri, şi ţin minte că odată când treceam pe aici i-am văzut urcaţi în gang şi cântau ”Foaie verde laba gâştii/ Beau şi cântă comuniştii”. Pe urmă aici au făcut birourile colectivului iar la un moment dat colectivul de aici s-a unit cu cel din Căşeiu. Membrii de aici au plecat la celălalt sediu şi după ce au plecat oamenii au început să ia din castel ferestre, uşi. Au stricat tot, au luat lemne, au descoperit castelul. Toate acestea s-au petrecut prin 1954-1955”, ne-a spus Victor Metea, unul din moştenitorii castelului Haller.

Construit iniţial într-un stil baroc transilvănean, castelului i-au fost adăugate pe parcurs anumite ornamente rococo realizate de sculptorul austriac Anton Schuchbauer.
Clădirea are o lungime de 24,5 metri, cu o intrare marcată de şase coloane de piatră cu capiteluri ionice. Coloanele susţin o terasă de 9,5 metri lungime şi 2,5 lăţime. Zidurile masive au o grosime de un metru. Incinta clădirii era înconjurată de un zid de piatră din care s-a mai păstrat o mică parte, iar în partea din stânga zidului de intrare am găsit ruinele singurului turn circular sau bastion care a ‘’supravieţuit”, construcţii ce deserveau castelului ca strategii de apărare. ”Era înconjurat de ziduri ca o cetate, iar în spate avea o portiţă de fier pe care se ieşea în grădina de vară. În castel locuiau opt persoane. Acum castelul aparţine de mine şi de alţi patru moştenitori. Nu ştiu ce se va întâmpla cu castelul. A venit mai demult, când eram toţi moştenitorii, un domn şi ne-a întrebat cât vrem pe castel dar fără terenul de lângă. Vărul meu de la Cluj a cerut 600.000 de euro şi nu a mai venit nimeni să-l cumpere, pentru ca să scoţi bani pe el şi pe teren e scump”, a mai zis Victor Metea.

Finalizat în anul 1773, castelul reprezintă o adevărată ”perlă” arhitectonică piedută în timp, dar răpusă de lipsa de implicare a autorităţilor.
Doar de atât a fost nevoie pentru ca un castel vechi de peste 250 de ani să fie distrus.
În prezent castelul este deţinut de cinci moştenitori, printre ei şi Victor Metea care locuieşte în apropierea castelului Haller.
video pe siteul
http://www.infosomes.ro/reportaj-somes-tv-castelul-haller-castelul-cu-scoici-din-coplean

Trăim într-o lume meschină

Trăim într-o lume meschină, măcinată de indivie şi bazată pe corupţie. Cel mai bun exemplu dar şi cel mai evident este fără îndoială sportul. Vinerea trecută am avut ingrata ocazie să urmăresc partida de fotbal dintre Unirea Dej şi Sănătatea Cluj. La meci au asistat în jur de 100 de persoane, e oarecum normal, suntem obişnuiţi să nu urmărim partidele fără miză, asta ne este metalitatea, doar că această partidă avea o miză uriaşă. Nu pentru echipa gazdă scăpată de grijile retrogradării ci pentru Sănătatea Cluj care se afla într-o situaţie cel puţin delicată. Pentru a se salva matematic de la retrogradare, echipa clujeană avea nevoie să scoată un egal în ultima etapă din deplasarea de la Dej. Şi cum totuşi miza o reprezenta rămânerea în liga a III-a ne aşteptam la un meci pe viaţă şi pe moarte din partea oaspeţilor. Dar nu. Meciul a fost unul predominant plictisitor iar jucătorii au părut mai degrabă istoviţi de un campionat ce a dat impresia că nu se mai termină. La 1-0 pentru Unirea Dej, Sănătatea era ca şi retrogradată şi în acest moment orgoliul sau onoarea clujenilor trebuia să îţi facă apariţia. Însă nimic. Partida a continuat în acelaşi ritm anost fără ocazii. Sănătatea părea cu un picior în liga a IV-a dar jucătorii formaţiei oaspete păreau mai degrabă mulţumiţi de scorul înregistrat pe tabelă decât preocupaţi să revină în joc. Situaţia a fost lămurită însă prin minutul 87' când tehnicianul dejenilor efectuează o mutare mai mult sau mai puţin surprinzătoare. Îl înlocuieşte pe Mihok, titularul postului de portar cu portarul echipei de juniori republicani B a echipei. La nici un minut de la intrarea acestuia pe teren inevitabilul se întâmplă şi la o fază confuză în careul Unirii, Sănătatea reuşeşte să egaleze. Rezultat final Unirea Dej- Sănătatea Cluj, 1-1 şi formaţia clujeană rămâne în liga a III-a. Din păcate asta e lumea în care trăim, blat pe faţă dar nimănui nu-i pasă, poate doar acelor 100 de spectatori din tribune care au crezut că vor asista la o partidă de fotbal nu la o piesă de teatru prost regizată.

Numai "U"

Universitatea Cluj a reuşit mult visata promovare. Dincolo de scandaluri, sau permanentele schimbări de antrenori Universitatea a promovat în Liga 1. Cu siguranţă această performanţă depăşeşte cu mult succesele din ultimii ani a rivalei CFR. Şi asta doar datorită suporterilor,deoarece pentru ei promovarea a fost pentru mulţi ani doar o iluzie. Promovarea echipei iubite depăşeşte cu mult cele două titluri luate de ceferişti iar golul marcat de Cullio, Romei pe Olimpico nu rămâne decât o amintire insipidă în sufletele clujenilor pentru care "U" Cluj este unica iubire. Şi va rămâne aşa indiferent de performanţele sau dezamăgirile ce vor urma sezonul viitor, întrucât pentru timp de un an Clujul va trăi şi va respira prin elevii conduşi de Cristi Dulca.

Felicitări "U" Cluj.

Despre CM

Toată lumea vorbeste despre Campionatul Mondial de fotbal. Până şi criza a ajuns să fie un subiect mai puţin dezbătut decât partidele ce au loc în Africa de Sud.Noi nu suntem încolo, nimic nou, deşi asta îmi produce mai mult o stare de repulsie nu faţă de echipa naţională ci vis a vis de tranziţia continuă şi nesfârşită pe care o traversează fotbalul românesc. În fine, revenind la evenimentul sportiv al anului nu văd o favorită certă la câştigarea trofeului. Sunt multe voci care dau drept favorite Brazilia şi Spania. În naţionala Braziliei mi-am pierdut speranţa.Dunga a greşit mult când a ales să lase acasă un jucător precum Pato. În ceea ce priveşte Spania, debutul ei nefericit, când Elveţia le-a dat o lecţie de fotbal campionilor europeni, a spus mai multe decât trebuia. Pe de altă parte Germania, Olanda şi Argentina rămân veşnice pretentende la titlul mondial. În această categorie pot intra şi naţionalele Franţei şi Italiei dacă vor reuşi să se trezească din amorţeala arătată în prima etapă. La capitolul surprize văd două echipe care oricând se pot ridica la cel mai înalt nivel, Uruguai şi Anglia

Români în România

Trăim bine?răspunsul este unul evident............nu. Ne place ţara în care trăim?Da, dar nu ne place ce a ajuns.Am devenit un popor care se plânge de orice, de drumuri, de preţuri, de salariile mai mici ca în orice ţară civilizată din Europa, am ajuns un popor de plângăcioşi, şi pe bună dreptate. În fiecare zi vedem la televizor mii de oameni ieşiţi în stradă revoltaţi de micşorările salariale pe care guvernul Boc le va pune în aplicare. Şi atât. Ieşim în stradă iar consecinţele le suportăm tot noi. Nimic nu se schimbă în bine şi nici nu se va schimba în viitorul apropiat pentru că nu suntem băgaţi în seamă de către cei care conduc această ţară. Dar s-a întrebat vreodată cineva de ce nu sunt aceste mase de oameni băgaţi în seamă?E simplu nimănui nui pasă nu suntem un popor unit sau altruist fiecare priveşte în propria ogradă. Ignoranţa a ajuns la cote uriaşe la fel şi nesimţirea.